Consilierea clientei, primordială în procedurile de micropigmentare
Când vine vorba de procedurile de micropigmentare, consilierea corectă a clienților este primordială. Se poate ca ei să nu fie interesați de detaliile științifice ale procesului de vindecare. Totuși, aceștia necesită o explicare simplificată referitor la ce să se aștepte și de ce.
Dincolo de obligația fiecărui specialist de a se asigura că oferă informații corecte și complete, consilierea este şi un proces de învăţare menit să orienteze clientul spre acţiune. Aceasta înseamnă că este și de datoria lui de a se implica atunci când își caută specialistul potrivit.
Înainte de toate, ideal pentru client ar fi ca încă din momentul în care sună pentru detalii și/sau programare, să se asigure că specialistul este de încredere și că are suficientă experiență pentru rezultatul dorit.
De altfel, primul semn care ar trebui să ofere încredere clientului constă în poza cerută de specialist, chiar de la prima discuție, cu zona care urmează a fi pigmentată, pe baza căreia poate face recomandări.
„IEFTIN” TREBUIE SĂ ÎȚI RIDICE SEMNE DE ÎNTREBARE
Din motive financiare sau din lipsa de informare, unele femei aleg soluțiile cele mai rapide și ieftine când vine vorba de înfrumusețare. Ceea omit unele persoane este faptul că nu îți poți „juca” frumusețea ca la ruleta rusească, sperând că o alegere care este clar neinspirată, nu va avea repercursiuni.
În dermopigmentare, „ieftin” nu va fi vreodată echivalent cu o lucrare de calitate. Ba chiar ar trebui să îți ridice un mare semn de întrebare când îți este oferit un preț mic pentru frumusețea feței tale.
Citește mai multe despre acest subiect, AICI.
STILUL
Un alt aspect important ține de stilul personal al clientului și al specialistului. În cazul în care există o discrepanță mare între stiluri, atunci valorile sunt diferite iar rezultatul nu va fi pe măsura așteptărilor.
Specialistul trebuie să fie ferm convins că tehnica cerută de către client i se potrivește. În cazurile în care clientul se încăpățânează să opteze pentru ceva ce specialistul nu recomandă, dar este informat corect, cunoaște avantajele și dezavantajele, atunci acesta va trebui să își asume decizia.
Informarea completă presupune și posibilitatea ca clientul să poată vedea imagini cu lucrări de actualitate ale specialistului, cu explicațiile aferente privind ceea ce urmează să se întâmple în timpul procedurii dar și după. Clientul trebuie să cunoască cât va dura ședința, cât va rezista efectul în timp, când trebuie să revină pentru întreținere sau lucrare nouă, care sunt costurile.
ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU
Știind ce urmează să aibă loc și la ce modificări să se aștepte, permite clienților să participe la un program de aftercare (îngrijire post-traumatică) și le permite să explice aspectul mai închis al procedurii prietenilor și familiei.
Un astfel de KIT trebuie oferit clientului pentru îngrijirea la domiciliu. Dischetele umede și o cremă bogată în vitamina E vor asigura hidratarea de care are nevoie zona proaspăt pigmentată. De asemenea, ideal este ca recomandările să fie comunicate atât verbal cât și în scris.
Vindecarea implică o interacțiune complexă a funcției și activității celulare și este sporită de îngrijirea corectă la domiciliu și de o bună igienă. Este esențial ca instrucțiunile foarte detaliate și bine explicate pentru îngrijirea la domiciliu să fie înțelese și urmate de către clienți. În mod ideal, zonele micropigmentate trebuie să fie complet protejate de expunerea la soare.
Mulți clienți neinformați s-au panicat, la întoarcerea acasă, de sprâncenele foarte închise la culoare, ochi sau buze umflate și au încercat, fără succes, să îndepărteze pigmentul pe care îl considerau prea închis sau părea mai mult decât se așteptau. Cea mai bună investiție este să le oferiți informații pe care să le înțeleagă ușor!
TEMERILE CLIENȚILOR
“De ce pare zona procedurii mai mare decât desenul pe care l-am aprobat?”
Din cauza tumefierii zona procedurii pare mai mare sau mai groasă decât desenul pe care l-ați aprobat. Tumefierea se va retrage în câteva zile și zona desenului va părea mai mică.
“De ce este culoarea atât de închisă? Nu părea așa când am selectat culoarea”
Plăgile generează iritație și iritația poate adăuga un aspect de culoare cu un pigment mai închis. Iritația se va estompa în câteva zile.
“După ce iritația dispare după câteva zile, voi vedea culoarea finală?”
Nu, deoarece există un exces de pigment rămas în epidermă (stratul superior al pielii), care se va descuama (se va coji) în perioada de vindecare. Pierderea pigmentului care survine în procesul de descuamare are ca rezultat o saturare mai mică a pigmentului și, la final, are un efect de „deschidere” a aspectului procedurii.
După ce începe procesul de vindecare, se formează noi celule de piele peste zona micropigmentată și asigură o acoperire a procedurii, care contribuie la un aspect mai moale, mai deschis.
EVOLUȚIA ÎN TIMP A LUCRĂRILOR DE MICROPIGMENTARE
Explicarea modificărilor din aspectul procedurii, în termeni simpli, sau chiar mai bine, oferirea unui termen estimativ a ce să aștepte clientul per procedură, cu instrucțiuni de îngrijire scrise este în interesul specialistului.
Culoarea buzelor începe să se intensifice cam după 15 zile și culoarea finală poate fi văzută după aproximativ 30 până la 40 de zile.
Buzele au cea mai pigmentată culoare în timpul procesului de vindecare. În medie, până la 50% din culoarea pigmentului buzelor este pierdută la margini și până la 80% la interior.
Culorile reale ale sprâncenelor și conturului ochilor vor fi văzute după aproximativ 28 până la 35 de zile.
La sfârșit, când procesul de vindecare este finalizat, în medie, procedurile la sprâncene și conturul ochilor pot părea cu până la două nuanțe mai deschise decât s-a văzut imediat după procedură.
Cunoașterea este putere și, dacă împuterniciți clientul cu informații, acesta va coopera cu Dvs. și va îngriji procedura conform instrucțiunilor. Va informa alte persoane care au tendința de a fi critice cu aspectul noii proceduri și va fi pregătit să ofere rapoarte despre situație, atunci când îl veți contacta, după câteva zile, pentru a verifica progresul său.
Dacă ai descoperit informații utile aici, distribuie articolul! Astfel, vom avea mai mulți specialiști și clienți informați în piață, iar împreună vom obține cele mai bune rezultate!